Pentru ca TU

Am plâns atat de mult în viața asta încât as fi putut inunada o planeta. Pana intr-o zi când în timp ce plângeam m-am intrebat: Dar eu după cine plâng, de fapt? Oricum, constatasem ca-mi plângea egoul, el era cel care credea ca a pierdut, ca a fost mințit,  trădat,  abandonat. Azi plângeam de dorul lui, și mi-a revenit aceeași intrebare: După cine plângi,  fato? Mno, am fost sincera cu mine și mi-am răspuns,  plângeam după Dumnezeul pe care Îl văzusem în el, plângeam după Dumnezeul pe care l-am căutat cu disperare și pe care l-am regăsit în el. Căci altfel, el e doar un om, cu defecte, calități, care mai și greșește,  însă am văzut în el paradisuri de care el nici măcar nu e conștient.  L-as putea privi o viață,  și poate încă vreo 3 și tot nu m-as satura. El, fără sa știe,  mă duce Acasă, acolo unde mă întâlnesc cu mine insami. Ador sa îi privesc ochii, sa simt Cum mă pătrunde direct în inima, ador linstea ce mi-o da inima lui, iubesc ca exista doar prezent, și exista doar Noi.
Oare unde ti-e curajul de a-ți înfrunta temerile, de a-ți da voie sa fi fericit? De ce te ascunzi, când eu vreau sa te văd,  de ce îți ții sufletul închis când eu vreau sa-l ating? De ce ti-e frica de iubire? Pentru ca vei da de tine întreg?  Lasa-mă sa pătrund în inima ta, lasa-mă sa te iubesc așa Cum nimeni nu te-a mai iubit. Când sunt cu tine nu am aer și nici trup, nu mai sunt om, sunt doar un sine. Îl vreau pe tine în mine pana devenim un sine. Am cerut iubirea, ca și tine. Am fugit desculță spre iubire fără sa îmi mai pese de lumescul ce mă înconjura, am dansat prin ploaie îmbătata de iubirea ta iar inima îmi sarea din piept dornica sa te întâlnească, fericita sa mă regăsească. Oare unde ești acum când doar ce te-am regăsit?