Am un As in Marea Manecii. De ce? Pentru ca acolo se revarsa el dupa ce strabate 777 km pentru a ma intalni. Trece pe sub poduri, SENAvigheaza zi si noapte doar doar sa ma vada. Ma venereaza precum Dea Sequana.
Cand vreau sa trag o gura de aer imi asez picioarele pe Pont Noef sau Pont des Arts, insa eu il prefer pe Pont Louis Philippe, acolo imi gasesc echilibrul, acolo ma regasesc, acolo pot sa tac si sa il aud cum trece pe sub mine.
Imi place sa fiu a lui Dame de Paris, sa ne iubim in stil romanesque, cu accente naturaliste in contraste medievale, cu forme regulare bine definite.
Este Campul meu de Elysee. Il strabat fara a ma plictisi, fara a obosi, pentru ca stiu ca atunci cand ma astept mai putin ma va sageta cu arcul lui triumf. Si daca nu ma opun, si daca am rabdare il voi intalni iar si iar. Este pretutindeni. In fata mea ca sa imi arate frumuseti, sa ma indrume spre minuni, in urma mea ca sa imi arate ce am gresit sau ce nu am inteles, in stanga si in dreapta ca sa ma sustina atunci cand imi este greu, atunci cand ma ratacesc. De aceea nu mi-e teama. El este Parisul meu.
Ca sa ma lumineze deplin este nevoie sa urc 324 metri. Si ii urc pentru ca stiu ca il voi intalni, il voi putea vedea oriunde as intoarce capul. In varf totul devine mult mai clar.
El este Inima mea Sacra. Oricate trepte as urca pana la el stiu ca a meritat intreg efortul.
Este cavalerul meu care detine toate armele, pregatit sa le foloseasca pentru a ma proteja, pentru a ma iubi, pentru a ma implini. Nu vreau sa il schimb, nu vreau sa il ranesc, nu vreau sa fie altceva decat ceea ce este; pentru mine este perfect in imperfectiunea lui.
Este strada pe care m-am regasit, este felinarul care ma lumineaza, este podul care ma sustine, este raul care se revarsa in mine.
Pari(s)u' .. il iubesc!
