luni, 25 mai 2015

Eu cand vreau sa tac, tac


Idee forta:
Simt puritatea si pacea inauntrul fiintei mele, caci acestea sunt o forma rapida de a ajunge la Dumnezeu.

Una e sa vorbesti, si Ma una e sa taci! :)

Am citit carti, in dorinta de a afla raspunsuri, de a afla cat mai multe despre lume, despre mine. Am afla idei interesante, unele mi-au luminat atat mintea cat si sufletul, altele m-au pus pe ganduri. Dar, cred ca, raspunsurile de care aveam nevoie nu le cunoaste nicio carte. Toate raspunsurile erau deja in mine.

Am alergat haotic in aflarea unor adevaruri, in aflarea unor raspunsuri, insa, totul se afla in mine. Abia cand am activat capitolele care mi-au raspuns la intrebari am putut afla cunoasterea necesara-mi. Oooo, si e doar inceputul, cate mai am de aflat doar timpul le stie.

In fiecare, Dumnezeu a creat o biblioteca, de care ori nu stim, ori am uitat de ea, dar atunci cand am decis sa deschid cartea din mine, au venit si raspunsurile potrivite in drumul acesta al vietii mele.

Ca sa pot sa activez aceasta carte interioara, care nu este altceva decat sufletul meu, a fost necesar sa fiu in deplina pace cu detaliile vietii, sa devin constienta ca sunt iubire plina de pace.

Omul este singura fiinta careia ii ia 2-3 ani pana sa invete sa vorbeasca, 1 an si ceva pana sa invete sa mearga. Am invatat sa vorbesc, sa articulez cuvintele, iar acum invat sa tac. Uneori am vorbit mult, alteori ce nu a trebuit, am vorbit cand trebuia sa tac. Pana intr-o zi, cand am decis sa ma opresc din vorbit, sa tac cu gura, sa analizez cu mintea, si sa vorbesc cu sufletul.

Tu ai incercat vreodata sa taci? Sa-ti propui ca macar o zi cap-coada sa nu spui nimic nimanui, sa fii doar tu cu tine?
Nu e deloc usor, insa marea provocare nu cred ca sta in a tacea, ci in aceea de a te interioriza, de a te conecta cu sufletul tau. Nu era prima data cand ma duceam spre sufletul meu, insa, tacand m-am dus si mai mult catre mine, "minele" meu interior. Tacand, si mai ales, constientizand tacerea, am activat bunul din mine, am activat iubirea nemarginita.

Tacand intr-un mod constient, vei descoperi cartea din tine, vei ajunge la Dumnezeul din tine.

Tacand, nu doar ti se activeaza energiile, dar cand revii din tacere, iti dai seama ce cadou ai primit la nastere, acela de a vorbi. Si acesta este doar unul dintre multele cadouri pe care le-am constientizat ca l-am primit.

Ar fi frumos sa incepem sa apreciem toate aceste daruri, sa fim recunoscatori ca ne putem bucura de ele. Eu am ales sa o fac si sa nu mai gandesc cum ca mi se cuvin.

Pot spune ca, privandu-ma intentionat o perioada de unul dintre aceste daruri, nu doar ca am devenit multumitoare, dar iubirea fata de Dumnezeu a devenit mai mare si mai cu plecaciune.




Tacerea sufoca, dar si elibereaza.
Tacerea constrange, dar se si expandeaza.
Tacerea asculta, dar sufletul vorbeste.
Tacerea iarta, dar inima iubeste.